Eleonora Romanescu – reprezentantă a generaţiei de aur a artelor plastice din Republica Moldova, revitalizează patrimoniul artistic prin prospeţimea şi intensitatea acordurilor cromatice bazate pe contraste simultane de o copleşitoare varietate estetică. Autentic poet al culorilor, artista manifestă aceeaşi dăruire în pictura şi grafica de şevalet, cât şi în artele decorative – tapiserie, în calitate de restaurator sau pedagog. Eleonora Romanescu se naşte la 26 aprilie 1926, la Leuşeni, raionul Teleneşti, în familia lui Dumitru Romanescu şi a Măriei Crăciun. După şcoala primară din satul natal, îşi continuă studiile la Gimnaziul de Fete din Chişinău (1937-1940), apoi la Liceul Reuniunea femeilor române (1941-1944). În anul 1944 se refugiază la Craiova. Revenind la Chişinău, în perioada anilor 1945-1949, îşi face studiile la Şcoala de Arte Plastice llia Repin, (actualmente Colegiul Republican de Arte Plastice Al. Plămădeală). Începând cu anul 1953, timp de cinci ani, activează ca profesoară de desen ia Şcoala Pedagogică din Orhei. Între anii 1955-1957, frecventează cursurile de restaurare (pictură) în cadrul Atelierelor Centrale de Stat „l. Grabari” de la Moscova. În anul 1957 începe activitatea la Muzeul de Artă din Chişinău, în calitate de custode principal, apoi ca pictor-restaurator. În perioada anilor 1969 – 1982 activează în calitate de profesor la Liceul Republican de Arte Plastice din Chişinău. A restaurat la Mănăstirea Răciula mai multe icoane salvate în vremuri de persecuţie împotriva creştinilor. În anii 1991- 1992 restaurează iconostasul Capelei Seminarului Teologic din cadrul Universităţii de Stat din Republica Moldova. A pictat şi iconostasul de la Biserica Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena din Chişinău. Primele sale lucrări (naturi statice) au fost prezentate în cadrul expoziţiei tinerilor artişti plastici, organizată în anul 1954. În 1958 devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din URSS, iar câţiva ani mai târziu devine membru al Consiliului Uniunii Artiştilor Plastici din R.S.S.M. Debutează în anul 1960 cu tabloul „Şezătoare”, după care urmează un şir de naturi statice şi portrete. Pe parcursul îndelungatei sale cariere artistice, plasticiana a explorat fructuos tabloul figurativ-tematic, arta portretului, peisajul, ultimului gen acordându-i totuşi o atenţie preferenţială şi consacrându-i întreaga zvâcnire spirituală. Peisajul, în diversele sale ipostaze, omul în interferenţa valorificatoare a acestuia cu lumea înconjurătoare, alcătuiesc chintesenţa tematică a întregii creaţii a artistei. Eleonora Romanescu „clădeşte” imaginea peisajului nu numai în compoziţiile monumentale ale pânzelor de proporţii, dar chiar şi în lucrările realizate direct plein air. Penelul Eleonorei Romanescu alege distinct însemnele caracteristice aşezărilor, locurilor sau chiar anotimpurilor, imprimându-le, în dezvăluirea lor, amprentele memoriei sale afective. În aproape toate pânzele (Peisaj la Vorniceni, 1970; Turiştii, 1970 -1971; Dimineaţa la Olăneşti, 2007 etc.) omului i se aminteşte, printr-un sincer şi mobilizator apel, să se întoarcă, neîntârziat, cu faţa spre natură. Iar aceasta mai înseamnă şi spre noi înşine, care suntem copiii ei. Ca firicelul de iarbă, loaza viţei de vie, floarea, regenerând în primăvară spre a ne delecta sufletul, sunt redate atât de subtil în Meri bătrâni, 1982; Podgorii, 1976; Arşiţă la Nistru, 1986; Seara pe deal, 1967 ş.a., să nu fie strivite prin nepăsare. Deosebit de impresionante sunt lucrările inspirate de mediul rustic din Leuşeni, baştina artistei, care mişcă printr-o luminozitate spaţială, prin „sensibilitate şi atenţie la jocurile culorilor, precum şi la permanenţa sensurilor lor” (Serafim Saca): La baştină, 1967; Deal la Leuşeni, 1989; La Leuşeni, 1999. Spre deosebire de vizualitatea preponderent documentară din sutele de peisaje, pasteluri evocând plastic numeroasele-i călătorii în diferite colţuri ale lumii (Armenia, Extremul Nord, Mongolia, Ucraina, Georgia ş.a.) – ea, natura noastră, apare identificată cu o fiinţă de care te apropii cu un suav fior, cu o gingaşă vibraţie în suflet. Compoziţiile tematice şi peisajele sunt omniprezente în volumul creativ al Eleonorei Romanescu, totuşi, artista este captivată şi de arta portretisticii. În varietatea portretelor semnate de pictoriţa Romanescu, întâlnim chipuri de oameni dragi, apropiaţi sufletului, chipuri de săteni, în fiecare dintre ele evidenţiind frumuseţea morală şi spirituală a fiinţei umane. Unul dintre cele mai reuşite este „Portretul mamei”- operă valoroasă, în care chipul drag al mamei este surprins şi zugrăvit în cea mai firească ipostază de trăire interioară. Pictoriţa a turnat în el tot focul sufletului, toată dragostea de fiică, de aceea, poate, chipul mamei pare că radiază lumină. Nu vom afla în pictura artistei prea multe portrete. Dar cele executate pot concura cu operele ei de seamă. Lucrările grafice, realizate în pastel, acuarelă, linogravură, redau crâmpee impresionante, culese de autoare în timpul nenumăratelor călătorii. E perioada jocurilor fantastice de culori în care respiră alte spaţii şi dimensiuni: cele ale Mongoliei, ale Spaniei, ale Franţei, ale ţărilor din Orientul Apropiat; Case vechi din Tomsk, 1975; Mongolia. Muntele Overhangai, 1982; etc. Lucrările Eleonorei Romanescu se păstrează în diverse muzee: Muzeul Naţional de Artă al Moldovei; Muzeele de Artă din Cluj-Napoca şi Constanţa; Colecţia Parlamentului României; Galeria de Stat Tretiakov, Rusia; Muzeele de Artă din Kiev, Lvov, Ujgorod, Ucraina; Muzeul de Artă din Duşanbe, Tadjikistan şi colecţii particulare: Republica Moldova, România, Germania, Rusia, Israel, Franţa, Statele Unite, Canada, Italia, Spania, Marea Britanie ș.a. Datorită meritelor aduse, Eleonora Romanescu este numită cetăţean de onoare a raionului Teleneşti, iar gimnaziul din satul de baştină, Leuşeni, îi poartă numele. În această şcoală, artista a organizat o expoziţie permanentă, şi a donat instituţiei 44 de lucrări. Printre premiile şi distincţiile artistei menţionăm: Ordinul Insigna de Onoare (1970); Titlul onorific Maestru în Artă, conferit în 1976, Premiul de Stat pentru ciclul Meleag natal (1976), Titlul de Artist al Poporului din Republica Moldova (1986), Ordinul Republicii (1996), Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova (1996), Premiul Eminescu (1997); Premiul lurie Matei (2005). În anul 2013, pentru realizări în cultură şi artă, pictoriţei Eleonora Romanescu i-a fost acordat Premiul Naţional al Republicii Moldova, iar în anul 2018 i se decernează Ordinul Meritul Cultural al României în grad de Comandor, Categoria C Arte Plastice. Eleonora Romanescu a încetat din viață în data de 4 noiembrie 2019, la vârsta de 93 ani.